Chiar imi place Bucurestiul. Imi plac masinile care blocheaza intersectii, semafoarele aproximativ stricate, mirosul din metrou, cafenelele "intime" in care nimeni nu mai poate avea intimitate, Piata Romana, Cismigiu... totul. Poate m'am obisnuit, ca doar le vad de cand eram mica, sau poate ca imi plac pentru ca au un farmec anume. Ce gasesc in Bucuresti nu mai gasesc in alt oras [si nici invers, din pacate]. In nici o alta tara in care am fost, capitalele nu erau asa de... nustiu, nu erau asa de dezordonate. Parea ca totul e facut sa stea acolo unde statea, oamenii doar treceau ca strazile alea sa nu para pustii. Nu frate, aici in Bucuresti pare ca totul e alandala, ca chestiile existente acum au fost puse dor din nevoie, fara sa se intrebe nimeni "ba, asta chiar se potriveste cu restul lucrurilor de pe aicisa?". Si nici oamenii de pe strazi nu sunt ca in afara, da ma rog, asta tine de educatie.
Si apoi, mai e si chestia cu imigrantii. Ma rog, n'am nimic in potriva lor [adica, pana la urma, daca parintii nostri ar mai fi tineri si gata sa inceapa o viata noua, cine ar ezita cand vine vorba de plecat din tara?]. Dar, ma gandesc... Singurii care nu pleaca si nici nu vor pleca sunt batranii si eventual astia trecuti de patruzeci de ani, gen. Oare, peste douazeci de ani [sa zicem] cand noi, generatia tanara, vom pleca, tara asta o sa devina o chestia amarata si micuta pe harta Europei, o tarisoara locuita de batrani de 70 de ani? Oare peste 40 de ani, populatia tarii o sa fie atat de redusa incat... o sa avem o densitate de 50 loc./km²? Asta o sa se intample?
Mi'as dori ca Bucurestiul sa nu se schimbe niciodata. Sa ramana mereu aglomerat, zgomotos si plin de gaze toxice. (:

Locuita de-un cantec,
Parasita de-un cantec,
Poate chiar vaduva unui cantec
Necunoscut si iubit,
Nu merit frunzele voastre de laur
Decat pentru umilinta
De a-i fi ramas credincioasa
La nesfarsit.